Omul este în permanentă căutare de sine și de un celălalt.
Relațiile sunt cele care ne împlinesc, ne întregesc, ne fac
să avem dorințe, temeri, bucurii și tristeți.
Cu cât ne vom cunoaște mai bine pe noi înșine, cu atât
relațiile noastre vor fi mai bune.
Psih. Mihaela Balion
Când ne naștem suntem atât de mici și de vulnerabili.
Apoi creștem din ce în ce mai mari, dar vulnerabilitatea
nu dispare. Unii dintre oameni par pietre, alții picături
de ploaie. Dar toți avem sensibilități.
Psih. Mihaela Balion
Descrierea mea

Sunt psihoterapeut de orientare psihanalitică, format în cadrul Asociației de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică din București (ACPPB), având atestat de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România (COPSI).

Am licența în psihologie și am finalizat programul de master ”Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică”, avizat de COPSI în specialitatea psihologie clinică.

De asemenea sunt și terapeut de grup, în formare tot în cadrul ACPPB, în domeniul psihoterapiei analitice de grup (group analysis).

Psihoterapie psihanalitică

Psihoterapie psihanalitică

Psihoterapia psihanalitica oferă oportunitatea de a reflecta și a înțelege mai bine gândurile și sentimentele care ne afectează, precum și felul în care acestea ne influențează relațiile și modul în care percepem și ne raportăm la realitatea în care trăim.

Psihoterapie de grup

Psihoterapie analitică de grup (group analysis)

Psihoterapia analitică de grup este o formă de psihoterapie care subliniază natura esențial socială a experienței umane. Sursele multor probleme întâlnite de oameni pot fi regăsite în relația lor cu grupurile în care au crescut, precum și în grupurile din care fac parte acum. Pornind de la acest aspect, multe dintre problemele și dificultățile oamenilor sunt cel mai bine explorate, înțelese și abordate într-un context de grup.

Contact

Pentru a programa o întâlnire terapeutică sau pentru a obține informații detaliate despre serviciile mele, te rog să completezi formularul de programare de mai jos sau să ma contactezi.

    Nume

    Prenume

    Email

    Telefon

    Data programarii

    Subiect

    Mesaj

    Mă angajez în păstrarea confidențialitătii tale. Te rog să nu incluzi în formularul de mai jos informații confidențiale sau personale. Acest formular este pentru întrebări sau mesaje generale adresate către psiholog. Bifând această căsuță îți dai acordul tău.